Home » Natură » Noua Zeelandă tocmai a introdus o lege pe care nici o altă țară din lume nu îndrăznește să o ia în calcul

Noua Zeelandă tocmai a introdus o lege pe care nici o altă țară din lume nu îndrăznește să o ia în calcul

Publicat: 16.04.2021

Noua Zeelandă va forța băncile să divulge impactul investițiilor asupra schimbărilor climatice printr-o lege introdusă în premieră în lume. Legea este concepută pentru a face sectorul financiar mai transparent atunci când vine vorba de mediu.

David Clark, ministru al comerțului, a spus că legea va face publicarea efectelor climatice obligatorie pentru bănci, companii de asigurări și firme de investiții.

„Suntem prima țară din lume care introduce această lege. Asta înseamnă că avem oportunitatea de a fi un conducător real și de a deschide calea pentru alte țări care pot face publicarea informațiilor legate de mediu obligatorii”, a mai precizat Clark.

Clark a adăugat că legea va forța instituțiile financiare să ia în considerare impactul real pe care investițiile lor le au asupra climei. De asemenea, publicul va putea să le măsoare performanțele.

„Este important ca fiecare parte din economia Noii Zeelande să ne ajute să reducem emisiile”

„Este important ca fiecare parte din economia Noii Zeelande să ne ajute să reducem emisiile și să trecem la un viitor mai puțin dependent de carbon”, a explicat Clark.

„Această legislație va garanta că organizațiile financiare vor divulga și în cele din urmă acționa împotriva schimbărilor climatice”, a mai subliniat ministrul.

Legislația a fost introdusă luni și dacă va fi aprobată publicarea efectelor asupra climei va deveni obligatorie până în 2023.

„Riscurile climatice vor deveni o parte integrală a deciziilor financiare”

James Shaw, ministrul mediului, a spus că raportările anuale vor evidenția cel mai probabil că investițiile dependente de carbon vor deveni mai puțin atractive în timp ce măsurile pentru reducerea emisiilor vor fi implementate, potrivit Science Alert.

„Pur și simplu nu putem atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050 dacă sectorul financiar nu știe ce impact au investițiile sale asupra climei. Prin această lege, riscurile climatice vor deveni o parte integrală a deciziilor financiare”, a explicat Shaw.

Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande, a promis că națiunea din Pacificul de Sud va atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în anul 2050 și că va genera toată energia sa din surse regenerabile până în 2035.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Două pisici de mare au născut pui la un acvariu din Noua Zeelandă, deși nu au mai interacționat cu masculi în ultimii ani

Kakapo, cel mai gras papagal din lume, numit „Pasărea anului 2020” în Noua Zeelandă

Ritmul de topire al ghețarilor din Noua Zeelandă s-a dublat

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...